Evenimentul Muzica pe Transfagarasan reuneste unii din cei mai in voga producatori si artisti ai momentului

Evenimentul Muzica pe Transfagarasan reuneste unii din cei mai in voga producatori si artisti ai momentului

In perioada 14 – 18 martie, Valea cu Pesti (Transfagarasan) va gazdui cea mai mare Tabara de Muzica organizata vreodata in Romania. Sub numele “Muzica pe Transfagarasan”, 22 de producatori muzicali si artisti de la cele mai cunoscute case de discuri, dar si manageri si oameni de radio se vor reuni pentru a produce viitoarele hituri ale industriei muzicale din Romania.

Pe langa productia muzicala, care reprezinta principalul motiv al intrunirii, invitatii vor avea parte si de momente recreative precum plimbari cu vaporasul, karaoke dar si un workshop – “Gatim pentru Transfagarasan” – aflat la cea de-a treia editie si care le va pune imaginatia culinara la contributie.

Printre producatorii si artistii care au confirmat prezenta se numara: Fly Project, Deepcentral, Deepside Deejays, Adina (Heaven), Glance, Raluka, Last Night si Dya, dar si unul din cei mai cunoscuti regizori de videoclipuri al momentului, Alex Ceausu.

“Sunt foarte bucuroasa ca am reusit sa organizez alaturi de Monica Gheorghiu si Mihaela Preda, cu sprijinul domnului Vlad Grecu (Valea cu Pesti) prima editie a acestei tabere si ne dorim foarte mult ca acest eveniment sa devina de acum incolo o traditie. Colegii mei din industrie au raspuns pozitiv invitatiei noastre si acest lucrru nu poate decat sa ne bucure. Sunt convinsa ca la finalul celor 5 zile de tabara vom avea pregatite viitoarele hituri ale industriei muzicale romanesti”, a declarat Adina Postelnicu.

Aflat la prima editie, evenimentul “Muzica pe Transfagarasan” de la Valea cu Pesti se anunta deja un mare succes, care doreste an de an sa creasca in anvergura si sa devina un trend-setter in crearea hiturilor muzicale din Romania.

 

DolceFm va recomanda “Muzica pe Transfagarasan”.

Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com