Kadebostany și Dub Inc vin la Blaj aLive Festival 2016

Kadebostany și Dub Inc vin la Blaj aLive Festival 2016

Kadebostany și Dub Inc se află pe lista primelor confirmări la Blaj aLive 2016. Cea de-a patra ediție a festivalului va avea loc în weekendul 18-19 iunie.

Primele anunțuri pentru cea de-a patra ediție a proiectului de revitalizare culturală Blaj aLive Festival din weekendul 18-19 iunie sunt aici. Pe lista confirmărilor se regăsesc trupe precum Kadebostany, Dub Inc, Kiril Dzajkovski, B.U.G. Mafia, Grasu XXL, Carla’s Dreams, R.O.A., C.T.C., Golan, When ‘Airy Met Fairy, Say Yes Dog. Prețurile încep de la 80 de lei pentru primele 1.000 abonamente și sunt disponibile în rețelele partenere.

Primul concert Kadebostany din România va fi organizat la Blaj aLive în această vară, pe Câmpia Libertății. Publicul va putea asculta live ”Castle in The Snow”, un hit radio care rulează neîncetat în FM-ul românesc. Se spune despre Kadebostany că este pe cale de a cuceri industria muzicală.

Tot la Blaj aLive Festival 2016, Dub Inc va transmite în direct un mesaj universal pentru toți iubitorii muzicii reggae, dub și dancehall, aproape de zona hip hop. Va fi un concert aparte, susținut de una dintre cele mai de succes trupe de reggae din Europa.

Pop, Hip-Hop, Rock, Reggae și diverse variații muzicale formează programul celui mai accesibil festival multicultural al țării. Lista completă a artiștilor participanți va fi comunicată în următoarele săptămâni. Au trecut trei ani de când românii revin la fiecare început de vară pe Câmpia Libertății din Blaj pentru a petrece două zile și două nopți de experiențe culturale binevenite pentru dezvoltarea unei comunități de oameni frumoși, uniți și pregătiți să aducă un plus de culoare și valoare în jurul lor.

Blaj aLive Festival promovează libertatea, educația și inovația ca suport tehnologic pentru dezvoltarea culturală și găzduiește în zilele festivalului inițiativele tinerelor organizații, parte din noua revoluție culturală. Marea adunare anuală este acum centrată în jurul unui festival multicultural global dedicat educării tinerilor în spiritul libertăților europene și manifestărilor specifice, pe fondul conservării valorilor culturale naționale omniprezente în orașul în care a răsărit soarele românilor.

 

DolceFm va recomanda Kadebostany și Dub Inc  la Blaj aLive Festival 2016.

Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com