Secretarul general al NATO a minimizat miercuri temerile că o realegere a fostului preşedinte american Donald Trump ar putea slăbi alianţa militară occidentală, care în prezent acordă un sprijin solid pentru Ucraina în războiul cu Rusia. Jens Stoltenberg a declarat că nu crede că o a doua preşedinţie Trump ar pune în pericol apartenenţa SUA la NATO, relatează Reuters, potrivit news.ro.
„Cred că Statele Unite vor continua să fie un aliat ferm al NATO, indiferent de rezultatul alegerilor din SUA, pentru că este în interesul SUA”, a declarat secretarul general al NATO într-un interviu acordat CNN.
„Am lucrat cu el timp de patru ani şi l-am ascultat cu atenţie, pentru că principala critică a fost legată de faptul că aliaţii cheltuiesc prea puţin pentru NATO”, a spus Stoltenberg.
Republicanul Donald Trump, un critic înverşunat al NATO când era preşedinte, a ameninţat în repetate rânduri că se va retrage din alianţă. El a redus finanţarea apărării pentru NATO şi s-a plâns frecvent că Statele Unite plătesc mai mult decât partea lor echitabilă. Stoltenberg, care a făcut presiuni asupra statelor membre pentru a-şi creşte cheltuielile pentru apărare, spune că acum tot mai mulţi aliaţi îşi sporesc contribuţiile militare.
„Astfel, mesajul Statelor Unite că aliaţii europeni trebuiau să intensifice a fost înţeles şi aceştia se îndreaptă într-adevăr în direcţia corectă”, a subliniat Stoltenberg.
Trump a continuat să critice alianţa militară, afirmând chiar în weekendul trecut, în timp ce se afla în campanie electorală, că nu crede că ţările NATO ar sprijini SUA, dacă Statele Unite ar fi atacate.
Tratatul NATO conţine o prevedere care garantează apărarea reciprocă a statelor membre în cazul în care unul dintre ele este atacat.
În ceea ce priveşte războiul din Ucraina, Trump a făcut apel la dezescaladare şi s-a plâns de miliardele cheltuite până acum, deşi a prezentat puţine propuneri politice concrete.
Discuţiile din Senatul american pe tema unui acord de securitate la frontieră, pe care unii l-au stabilit drept condiţie pentru acordarea unui ajutor suplimentar pentru Ucraina, s-au lovit de o opoziţie tot mai mare din partea republicanilor aliniaţi cu Trump.
Stoltenberg a prezentat argumentele sale în favoarea continuării ajutorului american pentru Ucraina unui grup de reflecţie conservator, Heritage Foundation, cre a îndemnat Camera Reprezentanţilor să respingă un nou pachet de asistenţă. Stoltenberg a ţinut să remarce „rolul de lider al Statelor Unite în sprijinirea Ucrainei”, dar a respins acuzaţiile conservatorilor potrivit cărora ceilalţi membri NATO nu se achită de partea lor. „Ceea ce oferă aceştia în termeni de ajutor militar, financiar şi umanitar depăşeşte de fapt ceea ce oferă SUA”, a arătat el.
De la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, ajutorul american acordat Ucrainei s-a ridicat la aproximativ 75 de miliarde de dolari, a precizat el, în timp ce alţi membri NATO şi state partenere au oferit împreună peste 100 de miliarde de dolari.