Deși suntem asemănători, există anumite detalii care ne diferențiază. Printre acestea se numără și semnele distinctive din naștere. Încă din cele mai vechi timpuri, acestea au fost înzestrate cu semnificații aparte în funcție de zona unde sunt amplasate.
Ce reprezintă un semn din naştere pe faţă, la bărbați
„Că e pe obraz, pe gât, pe frunte. Se spune că au un caracter foarte dificil, sunt oameni complicaţi, mai greu de suportat şi manifestările lor sunt mai ciudate, diferite de ale celorlalţi din societate. Astfel de bărbaţi se găsesc rar şi în analize psihologice şi sunt destul de imprevizibili. Te poţi aştepta la orice, dar nu neapărat la nişte răutăţi, să fie distrugători, că nu toţi au stigmat de criminal. Alea sunt cu totul altceva, sunt nişte semne fantastic de puternice.
Dar sunt şi nişte semne din naştere pe braţe, pe mâini. Un astfel de bărbat este o fire mai retrasă, mai introvertită, nu prea îi place să iasă în prim-plan, nu se amestecă cu toată lumea. E un semn al mâinilor de aur. Are nişte mâini care rezolvă orice. Acele lucruri care trebuiesc făcute sunt făcute. De multe ori auzim: are mâini de aur. Mai sunt şi alţii care au pata pe faţă şi e situată chiar sub buză şi de ei se zice că au gură de aur. În relaţiile cu ceilalţi e plin de talente, foarte responsabil, o fire de admirat şi este un partener foarte atent şi foarte blând. Afară de parte că au mâini de aur, au şi suflet de aur. Sunt nişte informaţii, pe care dacă le ştii, te ajută. E altceva dacă ştii că acolo ai un punct nevralgic sau acolo ai un punct de ajutor”, a spus Mihai Voropchevici la Antena 3 CNN..
Ce reprezintă semnele pe spate, gât şi pe fese
Bărbaţii cu intuiţie foarte puternică au semne din naştere pe spate, pe gât şi pe fese. Se mai spune că cei din os domnesc, regal, aveau gropiţe. Cum alţii au pe obraz, ei aveau pe partea posterioară, pe fese. Aceşti oameni sunt înţelepţi şi sunt aproape imposibil de înşelat datorită capacităţilor anticipative sau, cum se spune în popor, are al şaselea simţ extraordinar de dezvoltat. Pe astfel de oameni nu ai cum să îi înşeli. Un semn din naştere pe piciorul stâng poate indica un caracter puternic, tot pentru bărbaţi. Un astfel de bărbat poate devenit un soţ bun şi un tată minunat. În schimb, pe piciorul drept un semn din naştere poate însemna prezenţa unor note de egoism foarte subtil mascate în caracterul unui bărbat. Sunt oamenii care nu îţi oferă tot ce vrei tu, ci îţi oferă cât vor ei.
Ce reprezintă semnele din naştere la femei
Un semn din naştere pe faţă, pe chipul femeii, este un semn de mare fericire. Astfel de pete pot fi scoase, extirpate, dar asta nu înseamnă că se scot şi calităţile sau defectele. Femeile care se nasc cu pete pe faţă devin soţii, surori şi mame extraordinar de bune. Dar soarta le-a oferit o energie specială.
Un semn din naştere pe mâinile unei femei arată despre modestia ei. Sunt multe femei care au nevoie de îngrijirea mâinilor, au o piele mai aspră sau mai uscată. Se întâmplă în general la zodiile de pământ. Au nevoie de îngrijire încă din adolescenţă. Dar dacă aveţi un semn din naştere pe mână vă sfătuim să nu vă pierdeţi prietenii. Învăţaţi să preţuiţi prietenia şi dragostea pentru că modul vostru prea direct, prea dur, prea franc de multe ori vă face să pierdeţi nişte prieteni, să îi înstrăinaţi.
Dacă o femeie are un semn din naştere pe spate, pe gât sau pe fese atunci are o energie foarte puternică şi o putere de voinţă nestăvilită. Adică ce îşi pun în cap, aia reuşesc. Cu cât semnul naşterii este mai aproape de umărul stâng sau de drept, cu atât femeia este mai încrezătoare. Un semn din naştere pe partea inferioară a spatelui, în zona lombară, înseamnă că femeia are un puternic caracter şi nu e bine să intri în contradicţie cu ea. Chiar dacă este mai incisivă are un suflet blând şi sensibil. Un semn din naştere pe piciorul drept este un semn de inteligenţă şi de elocvenţă la o femeie. Astfel de femei nu tolerează minciunile, nu le plac înşelătoriile şi ipocrizia.
”Femeile cu semne din naştere pe piciorul stâng sunt conservatoare care îşi ştiu mereu valoare. Cu cât este mai mare semnul din naştere cu atât mai clar se pot manifesta trăsăturile de caracter şi energiile descrise mai sus. Unii oameni au mai multe semne din naştere în mai multe locuri, simultan. Dar dintre toate acestea, se ia în considerare şi atuul de bază ca manifestare: semnul cu mărimea cea mai mare. Forma este, de asemenea, foarte importantă. Semnele rotunde din naştere aduc unei persoane mai mult noroc. Tot ce se apropie de rotund. Forma alungită indică, în schimb, intenţia unei persoane. Să fim atenţi la intenţii. Toate celelalte forme pot indica prezenţa unor talente extraordinare”, a mai spus Mihai Voropchevici.
SURSA FOTO: Social Media