SPORT.RO
Data publicarii: Marti 06 Februarie 2024, 10:13
Data actualizarii: Marti 06 Februarie 2024, 10:26
Phil Foden a reuşit un hat-trick pentru Manchester City, care a învins în deplasare, cu scorul de 3-1, pe Brentford, în ultimul meci al etapei a 23-a din Premier League.
Gazdele au deschis scorul pe Gtech Stadium prin Neal Maupay (21), însă Phil Foden a restabilit egalitatea înainte de pauză (45+3), iar apoi a mai marcat de două ori pe parcursul reprizei secunde (53, 70).
Pep Guardiola l-a lăudat pe Phil Foden
„Cred că are cel mai bun sezon din carieră, de când suntem împreună. Jocul său în poziție centrală e incredibil. Întotdeauna a avut dorința de a marca.
Are 250 de meciuri pentru Manchester City, iar impactul din acest sezon e major. Este incredibil, cifrele sale sunt extraordinare.
Încercăm să recuperăm jucătorii și să pregătim meciul cu Everton. Nu mă gândesc la cursa pentru trofee, ci doar să câștigăm următorul meci”, a declarat tehnicianul, după meci.
În urma acestui succes, echipa pregătită de Pep Guardiola a acumulat 49 de puncte, la fel ca Arsenal (locul 3), care a învins-o duminică pe Liverpool (51 de puncte) la Londra, însă „cetăţenii” mai au de disputat o restanţă, pe 20 februarie, tot împotriva formaţiei Brentford.