SPORT.RO
Data publicarii: Joi 01 Februarie 2024, 18:27
Data actualizarii: Joi 01 Februarie 2024, 18:26
Liverpool și Barcelona vor avea antrenori noi din sezonul viitor, după ce Jurgen Klopp și Xavi au anunțat că vor pleca la finalul actualei stagiuni. Cele două cluburi uriașe ale Europei caută deja înlocuitori pentru cei doi și pe listele lor se află un nume comun: Míchel Sánchez.
Nume surpriză pentru marile cluburi din Europa: Míchel, antrenorul Gironei
Nume surpriză pentru marile cluburi din Europa: Míchel, antrenorul Gironei
Antrenorul celor de la Girona, revelația sezonului din Spania, este disputat de Liverpool și Barcelona, însă și Bayern Munchen, care suferă în Bundesliga, îl are în vizor, potrivit celor de la OK Diario. „Bayern și Liverpool au urmărit munca lui Míchel la Girona și acesta se află acum printre antrenorii preferați de cele două echipe.
Míchel, care este lider provizoriu în La Liga, cu un punct peste Real Madrid care are un meci mai puțin jucat, și-a transformat echipa într-un miracol care luptă pentru câștigarea campionatului, deși nimeni nu se aștepta”, notează sursa citată.
În același timp, Barcelona păstrează deschisă pista „Míchel”. Catalanii au o listă cu mai mulți tehnicieni, printre care Hansi Flick, Mikel Arteta, Jurgen Klopp sau Sérgio Conceição. Totuși, Míchel are șanse importante să ajungă pe Camp Nou, mai ales că are deja experiență în La Liga și este obișnuit cu viața în Catalonia, pentru că Girona se află la doar 100 de kilometri distanță de Barcelona.
Míchel a refuzat deja două oferte, de la Newcastle și Lyon
Míchel a refuzat deja două oferte, de la Newcastle și Lyon
Míchel, în vârstă de 48 de ani, le-a pregătit de-a lungul carierei pe Rayo Vallecano, Huesca și Girona, unde se află din 2021. Potrivit OK Diario, tehnicianul celor de la Girona a avut deja oferte de la cluburi mai puternice.
Newcastle și Lyon l-au contactat pe Míchel, care însă a spus „nu” propunerilor, pe motiv că nu poate prelua imediat nicio altă echipă. Tehnicianul născut la Madrid își dorește să încheie sezonul cu Girona, alături de care ar putea cuceri un titlu istoric.
Míchel are contract cu Girona până în 2026. „El crede că dacă va reuși să ajungă în Champions League cu modesta echipă catalană, își va câștiga și dreptul să se bucure de succes. Nu se grăbește să plece de la un club care îi dă libertatea să lucreze cum vrea”, scriu spaniolii.