Un fost membru al administraţiei fostului preşedinte republican Donald Trump, Mike Gill, a murit din cauza rănilor, la o săptămână după ce a fost rănit prin împuşcare ”în cap” potrivit miliardarului, de către un atacator care voia să-i fure maşina, la Washington.
Mike Gill, un fost regulator al Bursei americane de valori, era aşezat în maşina sa, parcată într-o parcare situată în nord-vestul Washingtonului.
Suspectul, identificat ca fiind Artell Cunningham, în vârstă de 28 de ani, a încercat să intre în maşină.
Înarmat, suspectul a tras cu arma şi l-a rănit ”la cap” pe funcţionar, scrie Donald Trump pe reţeaua sa de socializare Truth Social.
Polițiștii l-au omorât pe atacator
Atacatorul a fugit de la faţa locului, după care a atacat alte persoane, între care şi Alberto Vasquez Jr, în vârstă de 35 de ani, pe care l-a ucis la volan.
El a încercat să fure şi o berlină staţionată, însă fără succes.
Artell Cunningham a fost identificat puţin mai târziu la volanul unui SUV furat.
Autorităţile au vrut să-l aresteze, însă tânătul, înarmat cu două pistoale, a deschis focul. Poliţiştii l-au ucis prin împuşcare.