SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 04 Februarie 2024, 16:27
Data actualizarii: Duminica 04 Februarie 2024, 16:26
Pentru Adrian Mutu, noul tehnician al ardelenilor, a fost a doua victorie consecutivă din postura de principal la CFR Cluj, după ce a preluat fosta campioană a României în urmă cu o săptămână.
Întrebat despre meciul cu Rapid, Adi Mutu a dat răspunsul în două cuvinte
Întrebat despre meciul cu Rapid, Adi Mutu a dat răspunsul în două cuvinte
CFR Cluj se pregătește acum de meciul cu Rapid București de sâmbătă, 10 februarie, de la ora 21:15. Adrian Mutu i-a antrenat pe giuleșteni înainte să plece în Azerbaidjan, la Neftchi Baku.
Întrebat ”cum se anunță meciul cu Rapid?”, după victoria de sâmbătă de la Ploiești, tehnicianul a folosit doar două cuvinte în răspunsul său: ”Frumos, special”.
Ultima confruntare dintre Rapid București și CFR Cluj în campionat s-a petrecut la finalul lui septembrie, moment în care giuleștenii au câștigat cu 3-1.
În sezonul regulat, CFR Cluj se situează pe locul doi cu 42 de puncte, în timp ce Rapid București completează podiumul, fiind la egalitate cu ardelenii.
Petrolul Ploiești – CFR Cluj 1-2
Petrolul Ploiești – CFR Cluj 1-2
În primele 20 de secunde ale meciului, ardelenii au ratat o șansă imensă de a deschide scorul. Rămas singur cu portarul, Philip Otele a trimis pe lângă poarta lui Zima.
”Lupii galbeni” au fost cei care au deschis însă scorul în minutul 23, grație reușitei lui Christian Irobiso.
Doar că în repriza secundă, CFR Cluj a revenit pe tabela de marcaj. Mai întâi, Kader Keita a restabilit egalitatea în minutul 52, iar Ciprian Deac a dat lovitura în minutul 90+4 și a adus toate cele trei puncte în Gruia.