SPORT.RO
Data publicarii: Joi 01 Februarie 2024, 10:06
Data actualizarii: Joi 01 Februarie 2024, 10:08
La Rapid va sosi Cătălin Vulturar (19 ani), mijlocaș defensiv la Lecce Primavera și internațional român U21. Cele două cluburi au ajuns la un acord pentru transfer, iar giuleștenii vor plăti aproximativ 700.000 de euro pentru această mutare.
Cătălin Vulturar semnează cu Rapid. Toate detalaiile transferului de la Lecce
Lecce va păstra și un procentaj important dintr-un viitor transfer al lui Vulturar, 40%, anunță Pianetta Lecce, care susține că mutarea mijlocașului la Rapid se va realiza în următoarele ore.
Presa din Italia îl numește pe Vulturar „căpitanul lui Lecce din sezonul istoric”, făcând referire la stagiunea precedentă, când formația Primavera a realizat surpriza și a cucerit titlul în Italia la nivel de juniori.
„Vulturar a participat la trei canonamente ale primei echipe de la Lecce și a strâns peste 100 de meciuri la Primavera, unde a fost un punct de referință la mijlocul terenului”, scriu italienii.
Vulturar ar urma să semneze un contract pe cinci ani cu Rapid și va deveni o nouă variantă pentru regula U21, alături de Andrei Borza, Cătălin Cîrjan sau Omar El Sawy.
Format la UTA Arad, unde a jucat foarte puțin la prima echipă, Vulturar a semnat în octombrie 2020 cu Lecce. La formația Primavera a strâns 109 meciuri, 6 goluri și 11 pase decisive, însă la prima echipă nu a apucat să debuteze, chiar dacă s-a antrenat sau a fost în lot la câteva partide.
-
5 meciuri și un gol are Vulturar la naționala U21 a României, toate în preliminariile EURO 2025 -
20 de ani împlinește Vulturar pe 9 martie -
400.000 de euro este cota de piață a noului mijlocaș de la Rapid, potrivit Transfermarkt