SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 03 Februarie 2024, 09:58
Data actualizarii: Sambata 03 Februarie 2024, 10:01
Cel de-al treilea titlu consecutiv al echipei Manchester City în Premier League în 2023 i-a adus clubului o sumă record de 176,2 milioane de lire sterline (223 milioane de dolari), cu 15% mai mult decât în sezonul precedent, a precizat liga în raportul anual publicat vineri, potrivit Reuters.
Arsenal a încasat 172,2 milioane de lire sterline pentru că a terminat pe locul al doilea, în timp ce Manchester United a fost plătită cu 168,3 milioane de lire sterline, urmată de Newcastle United cu 164,3 milioane de lire sterline.
Primul loc – 176,2 milioane de lire, ultimul loc – 103,6 milioane de lire
Tottenham, Chelsea, West Ham United, Everton şi Nottingham Forest au câştigat mai mult decât cluburile care au terminat deasupra lor în clasament, datorită faptului că au fost difuzate mai multe meciuri în direct la televizor.
Chiar şi Southampton, ultima clasată, care a retrogradat în Championship, a primit 103,6 milioane de lire sterline.
Alte puncte importante pe care liga le-a prezentat în raportul său pentru 2022-23 au inclus, scrie news.ro, prezenţa spectatorilor, cu stadioane care au fost pline în proporţie de 98,7% – o uşoară creştere faţă de sezonul precedent -, cu 43% dintre participanţi cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani şi 28% dintre ei femei.