Antrenorul lui Manchester United, Erik ten Hag, spune că jucătorii săi trebuie să fie disciplinaţi atât pe teren cât şi în afara lui, cu referire la escapadele lui Marcus Rashford la Belfast, scrie DPA, potrivit Agerpres.
Marcus Rashford se află în centrul unei polemici, după ce a ratat un antrenament al echipei sale pe motiv că este bolnav, dar a fost văzut în schimb petrecându-şi nopţile anterioare în baruri din Belfast, informează mass-media britanice.
Rashford (26 ani), în scădere evidentă de ritm de la debutul acestui sezon (4 goluri în 20 de meciuri), nu a fost convocat de Erik ten Hag pentru partida cu Newport din Cupa Angliei, disputată duminică.
„Marcus şi-a asumat întreaga responsabilitate pentru acţiunile sale. Mai departe, vom analiza situaţia sa în cadrul clubului, deci e caz închis. Acum mergem mai departe. Şi nu, nu este vorba despre o acţiune de subminare a autorităţii mele sau lipsă de respect faţă de mine. Este nevoie de disciplină atât pe teren cât şi în afara lui”, a spus tehnicianul.
Conform The Athletics, Rashford a petrecut două nopţi la rând în baruri din Belfast, capitala Irlandei de Nord, şi a revenit la Manchester în zorii zilei de vineri, la bordul unui avion privat.
Ziarul The Sun scrie că Marcus Rashford riscă o amendă de 650.000 de lire sterline, reprezentând salariul său pe două săptămâni la gruparea de pe Old Trafford.
Manchester United este momentan pe locul 9 după 22 de etape în Premier League, cu 32 de puncte, la 11 puncte de podium.