Vedeta TV a rupt contractul cu Antena 1! De ce a plecat de la „Neatza cu Răzvan și Dani” și a renunțat la emisiune. Bruneta a lucrat înainte la Kanal D, la „Bravo, ai stil”, show TV care a și consacrat-o în lumea mondenă din România.
De când a devenit celebră, Irisha a avut parte de numeroase colaborări. Fie în televiziune, fie în spatele camerelor de filmat. Așa s-a întâmplat și de data aceasta. Stilista a ajuns să nu mai facă față proiectelor, motiv pentru care a avut de ales să renunțe la matinalul Neatza cu Răzvan și Dani, în urmă cu câteva luni.
Vedeta TV a rupt contractul cu Antena 1!
“Am plecat pentru că mi se suprapunea programul de la Antena 1 cu mai multe proiecte. Așa că nu mai puteam merge și la filmările de acolo. Fac styling pentru diverse videoclipuri, lucrez cu diverși artiști și cu reviste de specialitate. Și atunci, pentru că acest job îmi ocupă mult timp, am fost nevoită să renunț la ceva… Și am renunțat la emisiune”, a spus Irisha.
Totodată, Irisha a declarat că nu va renunța la televiziune, însă, o pauză este bine venită oricând. Prioritare sunt proiectele în care își va pune creativitatea în ținutele artiștilor. Până acum s-a ocupat de aspectul mai multor vedete, printre care Nicoleta Nucă, Radu Ștefan Bănică Jr. și Emilian.
„Am renunțat la emisiune”
”E mult spus am renunțat, nu am renunțat la TV, doar că am luat o pauză. Recent l-am îmbrăcat pentru trei videoclipuri pe Emilian, am lucrat cu Nicoleta Nucă, cu Radu Ștefan Bănică Jr. Pot spune că am fost la Bravo ai stil și asta mă califică în acest domeniu. În plus, am făcut o școală de styling, tot aici în România, dar și una în Statele Unite ale Americii”, a concluzionat Irisha pentru click.ro.
Sursa foto: Capturi Antena 1